Ozonoterapia in insuficienta venoasa cronica


Lucrare sustinuta de domnul doctor Stefan Tiron la workshop-ul „Ulcerul trofic de gamba", organizat de Societatea Romana de Flebectomie in luna Ianuarie 2011 .

    Ozonoterapia în ulcerul varicos

Ozonoterapia rezolvă problemele acute ale ulcerului varicos: soluţionarea stazei venoase, îmbunătăţirea microcirculaţiei, eliminarea infecţiei, cicatrizarea ulcerului reprezentând o alternativă terapeutică cu rezultate excepţionale. De asemenea, terapia cu ozon este aplicată cu succes şi la pacienţii cu boală varicoasă care nu au dezvoltat încă un ulcer trofic, reuşind să soluţioneze simptomatologia acesteia.


Odată cu staţiunea bipedă au apărut şi afecţiunile legate de postură, printre care şi boala varicoasă, precum şi complicaţiile insuficienţei venoase cronice, respectiv ulcerul trofic. Este bine cunoscută conexiunea între ortostatismul prelungit şi apariţia varicelor. Varicele sunt dilatări permanente, neregulate, circumscrise şi permanente ale venelor, datorate pierderilor tonicităţii peretelui vascular, a insuficienţei aparatului valvular şi a creşterii presiunii sanguine din cauza unui baraj în circulaţia de întoarcere.
Ozonoterapia este o terapie ce constă în injectarea sau infiltrarea subcutanată, musculară, intraarticulară sau intrarectală a unei cantităţi de amestec de oxigen-ozon, prin diverse tehnici, care în anumite afecţiuni a obţinut rezultate terapeutice excepţionale.
Prin acţiunea sa regenerantă, antiinflamatorie, antialgică, miorelaxantă şi trofică, ozonoterapia ameliorează simpomatologia bolii varicoase, devenind un important tratament alternativ.
Ozonoterapia rezolvă problemele acute ale ulcerului varicos: soluţionarea stazei venoase, îmbunătăţirea microcirculaţiei, eliminarea infecţiei prin aseptizarea leziunilor şi cicatrizarea ulcerului reprezentând o alternativă terapeutică cu rezultate excepţionale.


Ozonoterapia
Ozonoterapia este o terapie ce constă în injectarea sau infiltrarea subcutanată, musculară, intraarticulară sau intrarectală a unei cantităţi de amestec de oxigen-ozon, prin diverse tehnici, care în anumite afecţiuni a obţinut rezultate terapeutice excepţionale.
Ozonul, gaz compus din trei atomi de oxigen, a fost descoperit şi aplicat în medicină încă din secolul al XVII-lea. Terapia cu ozon se bazează pe instabilitatea moleculei de ozon. Atomul în plus care formeaza O3 se poate desprinde şi se poate combina cu alte molecule, oxidându-le. Procesul durează de obicei cam o ora. De aici, apare şi marea aplicabilitate a ozonoterapiei în multe afecţiuni: în imunodepresie şi patologia infecţioasă, în afecţiuni degenerative şi reumatice, în patologia dureroasă cronică, în afecţiuni vasculare şi neurologice, în dermatologie etc.

Material şi metodă
Tratamentul ulcerelor venoase prin oxigen-ozonoterapie vizează aplicarea unui amestec gazos format din oxigen şi ozon pe cale locală sau sistemică. Amestecul gazos este generat de un aparat special care foloseşte ca sursă de oxigen, oxigenul pur 100%, medicinal preluat dintr'o butelie.
Material necesar: un generator de ozon , un dezinfectant local de exemplu apă oxigenată, faşă sterilă, ace pentru injectare, seringi de 50 ml, respectiv 100ml şi o sondă pentru administrarea intrarectală.
Modalitatea de tratament la pacienţii cu boală varicoasă constă într-un ciclu de 12 şedinţe de infiltraţii locale de 2 până la 5 ori pe săptămână, cu un dozaj progresiv crescut care să ajungă la doza maximă de 150 cc de ozon de concentraţie de 5 μg, alternând cu insuflaţii intrarectale cu ozon de 200 cc, de concentraţie de 20 de μg, precum şi eventuale terapii periodice la fiecare 6 luni în cazul apariţiei puseelor, în funcţie de stadiul bolii.
La evaluarea după şase şedinţe de tratament cu ozon pacienţii cu boală varicoasă declară că nu mai resimt oboseală, greutate sau durere surdă în gambe după o zi de lucru obişnuită, iar edemul gambier scade.
La pacienţii cu ulcer varicos modalitatea de tratament constă atât în aplicare topică prin introducerea membrului afectat într-o atmosferă de oxigen-ozon, cât şi în aplicarea sistemică realizată prin intermediul injectării subcutanate, administrării intrarectale şi autohemotransfuziei, adică extragerea unei cantităţi de aproximativ 150 ml de sânge, amestecarea lui cu oxigen-ozon şi reîntroducerea în corp. 
 

PREZENTARE CAZ :
Pacient de sex feminin în vârstă de 93 de ani diagnosticată de 2 ani cu insuficienţă venoasă cronică, în tratament, prezintă un ulcer varicos cu diametrul de 7 cm, suprainfectat. Pacienta prezintă edeme gambiere importante şi durere intensă.
Se efectuează un ciclu de 10 sedinte de ozonoterapie constând în aplicare topică prin
împachetări locale în atmosferă cu ozon, precum si infiltratii locale subcutanate perilezional alternând cu insuflaţii rectale . De asemenea se aplică si OZOcremă.
Pacienta nu a întrerupt în această perioadă tratamentul medicamentos.

• 10 şedinţe în total
• 2 /săptămână ; alternând :
• 1 şedinţă - aplicare topică prin împachetări locale în atmosferă cu ozon + infiltraţii locale subcutanate perilezional
• 1 şedinţă - aplicare topică prin împachetări locale în atmosferă cu ozon + insuflaţie rectală

Rezultat :

După 4 şedinţe de ozonoterapie ulcerul nu mai este infectat, edemul gambier scade semnificativ si leziunea ulceroasă îsi reduce dimensiunea.


După 10 şedinţe leziunea ulceroasă
începe să se cicatrizeze, durerea şi edemul gambier dispar.


CAZ 2 ; Pacient de sex feminin în vârstă de 30 de ani diagnosticată cu vasculită, prezintă la ambele membre inferioare leziuni cutanate multiple , cu infecţie , edeme importante si durere acută.

• Se efectuează un ciclu de 10 şedinţe de ozonoterapie ( 2/săptămânal) constând în :
• - auto-hemotrasfuzie alternând cu infiltratii locale subcutanate perilezional
• - aplicare topică prin împachetări locale în atmosferă cu ozon
• - se aplică si OZOcremă.
• Pacienta nu a întrerupt în această perioadă tratamentul medicamentos 




va rugam sa va autentificati pentru a descarca fisierul

 

member login

 

Articole